Construcţii şi dotări

Biserica, clopotnița, prăznicarul, muzeul şi capela cu centrul social

Istoria construirii bisericii începe cu o legendă. Întrucât locuitorii din Capu Satului-Câmpulung hotărâseră să-și zidească un nou locaș de rugăciune renunță la vechea construcție și – se zice – o dăruiră Frasinului.

Biserica Bucsoaia

Bucşoienii, dimpreună cu frăsinenii porniră cu trăsurile încărcate cu lemnul din vechea construcţie având destinaţia Frasin. Locul destinat construirii era un teren de lângă casa cu Nr. 112 a lui Gavril Gavrilovici de lângă șosea. Acesta (n. 1808 – m. 1877) avusese parte de două căsătorii „amestecate” ( el ortodox, ele catolice, cf. Condica cronicală a satului Frasin ) de pe urma cărora rezultase fiul Teofil. Gavrilovici acceptase să cedeze terenul. „Enoriașii din Bucşoaia, mai abili s-au aşezat la întoarcerea din Câmpulung, în fruntea taberei încolonate. Pe drum s-au mai cinstit după obiceiul pământului și poate zăpăciți şi de băutură şi de întunericul nopții, ajunși în satul Frasin s-au mai oprit la crâșma de lângă locul hotărât pentru aşezarea bisericii. În crâșmuță au intrat mai cu seamă cei din Frasin… iar rachiul era mult şi bun, din care pricină toți se turtiră de-a binelea. Văzând cei din Bucșoaia… au pornit cu toate trăsurile înainte şi trecând peste râulețul Suha, au ajuns pe teritoriul Bucşoaiei. Când s-au dezmeticit cei din Frasin, era prea târziu. Această zăpăceală a fost pusă la cale de căruţaşii din Bucșoaia, se zice în înţelegere cu preotul de atunci, M. Muntean. Ce era de făcut? Superstițioși cum sunt ţăranii noștri, ținând cărăușii sfat, și auzind din moşi-strămoşi că precum mortul nu se întoarce de la groapă așa şi biserica nu se poate întoarce la Frasin, pentru că ar aduce nenorocire mare peste sat [şi] de voie de nevoie, enoriaşii din Frasin au consimţit ca biserica să fie aşezată la Bucşoaia. Așa au ajuns enoriaşii din Bucşoaia să aibă o biserică, după cum vorba aceea, nu cui e menit, ci cui îi dat” .

Acestei legende îi urmează alta cu privire la locul unde trebuia amplasată biserica în Bucşoaia. S-ar fi dorit ca edificarea ei să se facă pe dâmbul Bucșoii, vis-a-vis de casa Gheorghe Checheriță, unde locuia parohul în gazdă. Locul era lângă cârciuma Fondului Bisericesc, o bucată de pământ aflată în proprietatea lui Nicolai Ungureanu care ar fi refuzat să dăruiască bisericii câteva prăjini de teren, unde ar fi dorit parohul să se reclădească biserica. Legenda este tristă. La rugăminţile parohului şi grupului de iniţiativă , gospodarul ar fi zis că: „mai bine mă spânzur decât să dau pământul”, desigur vorbe nesocotite spuse de acest „om ursuz, nătâng, cu puţină credință” vorbe spuse fără discernământ. Părintele i-ar fi replicat: „să-ți fie îndeplinită dorinţa” şi, se pare, că aşa s-a întâmplat în pădurea din apropiere.

Cronica de la Capu Satului – trecând peste legende – prezintă situaţia adevărată: „În vara anului 1855 se începe clădirea bisericii noi, proiectată după ce vechea biserică se dăruiește comunității creştine ortodoxe din Bucşoaia, Doroteia, Plutoniţa şi Frasin (subl. N.I.) şi se strămută într-acolo cu binecuvântarea Scaunului Arhiepiscopesc Nr. 1252 din 18 aprilie, la 6 mai 1855 săvârșindu-se în aceiaşi zi slujbă de sobor la ordinul protopopiatului ţinutului Nr. 82 din 2 mai 1855, în prezenţa poporenilor (Cronica parohiei Capu Satului)”.

Vârsta vechii construcţii atunci depăşise veacul, pare a fi din anul 1751. Aşa se arată în raportul anual al parohiei Bucşoaia din 1942, scris de M. Lucan şi din alte surse. Ctitorii edificiului erau Nicolai Kogălniceanu, paharnic, viitor vornic (din 1761), gospodarul Grigore Piticariu și preotul Şandru. Deci lemnul bisericii din codrii seculari ai încă nenăscutei țări Bucovina are astăzi peste 250 de ani. Reclădirea la Bucşoaia a respectat modelul treflat în stil moldovenesc. Lucrările au fost conduse de meşterii frăsineni Petru şi Maria Drelciuc.

Folosindu-se niște ingenioase artificii au fost mărite vechile dimensiuni astfel încât bolta turlei principale să se poată sprijini pe peretele naosului. Lungimea în prezent este de 25 m, lățimea la naos – 7 m, 13 m la abside şi 16 m la pridvor, incluzând şi intrarea laterală. Până la cornişa naosului înălțimea ajunge la 4 m, 9 până la cornişa turlei şi până la baza crucii se ridică la 13 m. Bârnele sunt aşezate „în trepte” la capete şi în „coadă de rândunică” la chiotori, care la streașină dau un plăcut aspect de capiteluri. Biserica are o cupolă centrală şi încă două spre răsărit, respectiv apus, în lungul clădirii.

În evul mediu nu era permis ca biserica să aibă turlă, dacă era construită de vreun boier, doar domnitorii aveau acest drept (vezi bisericile din Humor, ctitor T. Bubuiog şi Arbore, Luca Arbore,spre exemplu). Spre sfârşitul epocii s-a uitat această tradiţie.

Din pronaos se coboară o treaptă pe sub o boltă largă a peretelui despărţitor. Aceasta măreşte spaţiul şi arhitectura are aspect artistic. Naosul este mai larg datorită absidelor laterale.

Dimensiunile par modeste, dar proporţiile alese şi cele şapte ferestre ce dau lumină spaţiului interior, acoperişul şi tencuiala aplicată îi dau măreţie. Biserica este un ansamblu cochet, o bijuterie arhitectonică religioasă stârnind admiraţie, smerenie şi slavă, mai ales după ce a fost modernizată în anii din urmă.

Reclădirea s-a încheiat în anul 1860, după cum rezultă din Singhilia Episcopului Bucovinei, Evghenie Hacman, care va fi redată ca atare):

„Noi Evghenie, Din mila lui Dumnezeu pravoslavnicul Episcop, BuKovinii, dat-am blagoslovenie Noastrî ca aceasta dreptcredincioasî Bisericî a răsăritului, Sf. mai marilor voievozi Mihail şi Gavriil Închinatî sî sî sfinţeaskî, care cu ajutorul lui Dumnezeu, prin necruţate Ostenele şi Keltuieli Prea cucernicului Prezviter Mihai Muntean împreunî cu soţia sa Evdochia dând şi alţi bun[i] creştin[i] din Satele BuKșoaia, Frasin, Dorotea, Plutonita şi unii gospodari din megieşitele Sate ajutoriu, precum şi smerenie nostrî cu o mikî soma împîrtîşindu-se s-au fîcut şi prin aceasta ii s-au învrednicit a fi a ei drept Ktitori precum ceilalţi sunt ai ei adîugîtorii.

Drept aciasta a le transmite pe Preacuvioşia Sa Konsistoriceskul Arhimandritul Kirio Kir Teofil Bendella karele au sîvîrşit sfințirea bisericii puind în numele Nostru pre a ei Prestolu Sfîntul Antemis.

Aceastî sî fîcu în vreme stîpînirii a Împărîteştii Sale Mîriri Franţ Iosef Împîratul Austriei, Kraiul Ungariei şi Bohemiei, Kraiul Lombardiei şi Veneţiei, Galiţiei, Lodomeriei şi Iliriei, Arhiduca Austriei şi Pre (Ungariei) în zilele Excelenţei Sale a înalt Preasfinţitului D.D. Iosif Rajaicici arhiepiscopul Karloveţului şi a întregului slavenosîrbescului şi romaneskului norod, din Monarhie Austriei, Mitropolit, în Satul Bukșoia la anul de la întrupare Domnului 1860, Indictul 3, Luna lui Noembrie 8, în ziua Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

Susnumitul smeritul episcop Evghenie (semnează şi pune sigiliul cu ceară roşie)

Singhilia a fost transcrisă după originalul aflat în muzeul parohiei. Transcrieri anterioare (A. Boca, C. Iacoban, V. Diacon) au copiat eronat numele arhiepiscopului de la Karlowitz în Pavlici. Însă croatul J. Rajacici era în acele vremuri Mitropolitul Karlowitzului și patriarhul sârbilor până la decesul său, survenit în 1861, la un an după sfinţirea bisericii din Bucşoaia. De fapt și numele (titlul) actului a fost scris greşit de unii autori. I se spunea pisanie, ori aceasta reprezintă un înscris săpat în piatră, postat deasupra uşii de intrare în bisericile medievale. Singhilia este altceva,un act, o hârtie oficială cu sigiliu.

Revenind la arhitectura bisericii: pardoseala era alcătuită din plăci de piatră la început. Peste acestea în anul 1949 s-a adăugat duşumea din scândură, care astăzi este acoperită cu mochetă (1992), izolând podeaua de frigul iernii.

În unele locuri talpa ce se sprijinea pe temelia tencuită n-a rezistat şi a fost înlocuită cu cărămidă. Pereţii exteriori au fost tencuiţi şi văruiţi în 1946. Astăzi, după reparaţii capitale peste tencuială s-au aplicat materiale eficiente şi rezistente.

Vechiul acoperiş era învelit cu solzi de draniţă. În anul 1936 solzii au fost înlocuiţi cu tablă zincată, dar şi aceasta a fost schimbată, iar pe acoperişul cu streaşină largă s-a aplicat tablă ondulată tip Lindab, imitând ţigla.

Pictura. Prima lucrare din interior datează din 1946. Anterior pereţii erau zugrăviţi. Biserica a fost vergelată, tencuită şi pictată în stil bizantin – în tempera – pe pereţii altarului şi naosului.

Autorul picturii era din Mănăstirea Humorului, Gheorghe Buburuzan. În 1976 se mai procedează la recondiţionări şi unele reparaţii de către un pictor, numit Gabor (?) din Gura Humorului. Deoarece aceste zugrăveli s-au deteriorat, biserica se pregătește pentru o nouă haină de pictură. Vechea tencuială a fost dată jos, pereţii interiori sunt vergelați, tencuiți şi pregătiţi pentru pictura în tehnica fresco, care se realizează între anii 1990 şi 1992. În stil bizantin, sobră şi delicată, pictura interioară devine mai caldă, ca urmare a culorii mai deschise a fondului. Bucşoienii pot fi mândri că pictura a fost realizată de pictori localnici.

Concepţia aparţine lui Gheorghe Matei, iar la desfăşurarea proiectului a contribuit şi fratele acestuia Mihai, împreună cu ajutoarele lor Rusu Elena şi Rusu Georgeta. Dincolo de valoarea religioasă este o creaţie artistică apreciabilă şi apreciată.

Catapeteasma lucrată de pictorul Kaliniki

Alături de pictura murală se înscrie ca valoare deosebită şi pictura icoanelor ce alcătuiesc tâmpla sau catapeteasma. Cele şase rânduri de icoane, ale Proorocilor, ale Apostolilor, Patimile Domnului, Praznicele Împărăteşti, Sf. Uşi şi partea de jos a lor, de sub icoanele Împărăteşti alcătuiesc un tot de 49 icoane deosebite, pictate în ulei pe lemn de către M. Kaliniki (Kalinski, Kalinki) din Mănăstirea Humorului (aşa bănuia preotul A. Boca).

Uşile Diaconeşti

Semnătura autorului a fost descoperită pe uşa diaconească dinspre nord. Icoanele sunt realizate în mai multe culori cu preponderenţa galbenului şi roşului.

Chenarele din lemn de tei cu splendide ornamente florale sculptate estetic, indiscutabil, trădează o mână sigură dar necunoscută de noi, deoarece nu s-a aflat nici o semnătură. Ornamentele sunt poleite auriu. Este posibil ca autorul să fi fost Şalvar din Fundu Moldovei, familia acestuia fiind recunoscută în regiune şi în epocă, din care pricină era poreclită Asăpătoriţei cu toţii fiind sculptori, săpători în lemn.

Ramele din părţile laterale au aspect de stâlpişori decorativi ce se termină sus în capiteluri peste care, pe orizontală icoanele sunt despărţite de frize. Întreg ansamblul are 4,6 metri înălţime şi 7,8 metri lăţime. În partea de sus, la mijloc, spaţiul din faţa naosului este dominat de Crucea Răstignirii, ce se sprijină pe tâmplă, integrându-se în ansamblul acesta prin culoare şi măreţie. Are 1,5 metri înălţime şi un metru lăţime.

Uşa împărătească

Acest iconostas a fost plăsmuit în 1859. N-a fost posibil ca cel de la Capu Satului să fie aşezat, întrucât biserica refăcută era mai largă, după cum s-a mai arătat. Conlucrarea dintre cei doi artişti, pictorul şi sculptorul, a fost perfectă, de vreme ce privitorii ocazionali şi credincioşii satului au viziunea unui  tot echilibrat,  un ansamblu realizat deosebit de armonios. Kalinki a realizat şi alte icoane scumpe din altar, naos şi pronaos. Cele pe suport de lemn însă au fost predate (conform ordinului) Depozitului de icoane cu procesul verbal Nr. 7137 din 1981. Toate erau valoroase. Două, pictate  de autori necunoscuţi le întreceau pe celelalte: Maica Domnului cu Pruncul, pictată în ulei pe lemn, procurată în 1942 având    

dimensiunile 100/56 cm şi Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, având înălţimea de 100 cm şi lăţimea de 50. Un pictor necunoscut nouă o realizase în 1867. Atunci viitorul arhimandrit şi asistent la căpătâiul moaştelor avea 12 ani şi se pregătea să intre la şcoala cantorală. Se poate ghici cine era donatorul: Pancratie Sidorovici. Icoana Sfântului o dăruieşte bisericii din Bucşoaia după primul război mondial, spre pomenirea sa.

Obiecte de cult valoroase a avut biserica din abundenţă. Unele le-a procurat părintele M. Muntean la sfinţirea locaşului bucşoian şi urmaşii săi la parohie. Altele au fost donate din banii Fondului Bisericesc. La fel unii parohieni au achiziţionat şi dăruit bisericii cărți şi odoare de uz în serviciul divin.

Îi amintim aici doar pe primarii Gheorghe Rusu, Dumitru Sahlean şi Onisim Sidorovici, dar mulţi au mai fost!

Iată câteva obiecte de patrimoniu:

  • Cruce procesională, pictată în ulei pe lemn, cu marginea sculptată ce prezintă Răstignirea şi Botezul Domnului. Cu tot cu tijă are 200/100 cm. Nu este cunoscut autorul.
  • Cruce cu postament, pictată şi sculptată. De asemenea nu se ştie autorul. Are dimensiunile de 60/37 cm.
  • Cruce de mână, sculptată în lemn. Pictura reprezintă aceeaşi temă, Răstignirea. Are 27/8 cm. Autorul, pe care nu-l cunoaştem, a realizat-o în anul 1854.
  • Un epitaf cu „Punerea în mormânt” realizat în secolul al XIX-lea având lungimea de 150 cm şi lăţimea de 100 cm.
  • Cruce cu picior din veacul al XIX-lea, ferecată în metal auriu, ferecătură ce încadrează Răstignirea şi Botezul Domnului. Are 24/7 cm şi picioruşul de 9 cm.

Un chivot din 1888 cu dimensiunile de 32/18 cm şi înalt de 32 cm având o greutate de 1800 grame. Făcut din metal nichelat, cu trei turnuleţe miniaturizând biserica din Bucşoaia, are pe faţă incizată scena Cinei cea de taină.

Epitaf vechi – secolul al XIX-lea

 

  • Policandrul din naos, deși tânăr din 1998, a intrat în rândul select al obiectelor de patrimoniu. Scheletul din lemn de tei are o montură din coarne de cerb, cu trei trepte şi 25 de lumânări. Îngerii şi păsările din sculptura în lemn îi dau supleţe şi măreţie pe corpul sobru. Înălţimea ajunge la 138 cm iar anvergura maximă este de 58 cm.

Pe masa Altarului, pe pereţii interiori şi în interioarele celorlalte spaţii se află desigur şi alte obiecte de valoare precum numeroase icoane, două tetrapoade sculptate, cu ornamente deosebite şi multe alte obiecte de uz cu valoare religioasă, istorică şi artistico-plastică sau monumentală pe care orice creştin în clipele de linişte şi pace din biserică le poate privi şi admira.

Masa Sfântului Altar

Clopotniţa

La început-zice cronicarul A. Boca – clopotniţa, ca la mai toate bisericile vechi din zona de munte, era ridicată din grinzi groase de lemn. Prima de aici era amplasată în spatele bisericii, în partea nord-vestică cel mai probabil şi data din anul aducerii lemnului, 1855. Cea care rezistă şi astăzi a fost clădită pe o temelie puternică de piatră în partea de sud a bisericii, cu pereţi de zid. Până la prima cornişă îmbracă o formă aproximativ cubică: 4,5 m lungime, 4 m lăţime şi tot atâţia în înălțime, iar la streaşina turnului ajunge la 7 m. Până la baza crucii se înalţă 10 m de la sol. Anul zidirii- 1860. Atunci a fost acoperită cu draniţă, în 1936 cu tablă zincată iar în prezent cu tablă ondulată maronie tip Lindab.

Clopotniţa în zilele noastre

Cele 5 clopote sună plăcut pentru că aliajele de bronz au o proporţie potrivită de argint.

 Un clopot mic a fost donat de preotul M. Muntean dimpreună cu alţi patru enoriaşi. Era turnat în 1852. A fost returnat în 1989 de familia pictorilor Moroșan. Un alt clopot mic a fost returnat în 1894. Un altul, datat 1874 a fost returnat în 1908. Fusese dăruit de Grigore Ungureanu şi Dumitru Brustur. Un clopot mare căruia nu i se ştie anul când a fost turnat, ci doar firma ( „Oituz” Bucureşti) a intrat în patrimoniul bisericesc după primul război mondial. Într-un inventar mai vechi se mai arată că un clopot de 224 kg destinat bisericii din Bucşoaia şi care a costat 14.560 lei, este predat destinatarului la 5 ianuarie 1923 . Fusese turnat cu materiale din alt clopot dogit, de aceeaşi firmă „ Oituz” – Bucureşti. Se pare cu destulă probabilitate că cele două sunt de fapt acelaşi clopot.

Firmele metalurgice constructoare mai cunoscute în vremea aceea au fost „ Alfred und Arnold Geib” şi „Andrias Geib” din Cernăuţi, Fabrica de clopote „Oituz” din Bucureşti şi cele turnate la Pătrăuţi de membrii familiei Fogaraş (căreia instituţia bisericii îi făcea reclamă şi în F.O.). Pe listele de inventar sunt trecute şi alte date referitoare la clopote: dimensiuni, greutate, donatori (vezi paragraful Contributorii).

Prăznicarul

Ridicat în anul 2001 prin contribuţia sătenilor şi osteneala parohului local, s-a făcut din plăci BCA pe o temelie de beton. Are patru încăperi, o sală de mese cu 180 de locuri ce poate fi utilizată ca sală de şedinţe a consiliului parohial, ca sală de clasă şcolară, o bucătărie modernă, anexele sanitare şi magazie. Clădirea are dimensiunea de 19/10/2,70 m şi este acoperită cu tablă tip Lindab. În faţa camerelor se află un cerdac tradiţional moldovenesc, întins pe toată lungimea faţadei. Alături de clădire s-a mai construit o anexă gospodărească din lemn, ridicată în 2015 pe o temelie de beton. Are două încăperi, o magazie şi o cameră de lucru cu dimensiunile: 8 metri lungime, 4 metri lăţime.

Prăznicarul

Muzeul

O lucrare extraordinară a locuitorilor din Bucşoaia, cu ajutorul Domnului şi contribuţia nemijlocită a parohului a fost aceea de aducere în anii din urmă (2012) lângă biserică a unei vechi case. După toate demersurile scriptice – şi nu au fost puţine – căsuța, monument arhitectonic, situată sub dâmbul din partea de răsărit a satului a fost demolată bucată cu bucată, transportată în curtea bisericii, tot așa cum altă dată, în urmă cu aproape o sută şaizeci de ani, a fost adusă tot aşa biserica de la Capu Satului la Bucşoaia. Reconstruită în colțul nord-estic al curții bisericii, aidoma cum a fost, a devenit un element remarcabil al ansamblului format din biserică, capelă şi prăznicar, înnobilat cu troița şi monumentul eroilor, cu cruci şi monumente mortuare ale unor persoane reprezentative: primarul Gheorghe Rusu, preoții Dim. Popescul (şi fiul său), Modest Lucan, Const. Iacoban.

 Mignona casă a aparținut lui Isidor (Sâdor) Drelciuc şi urmaşilor săi Venin (Ruscan) Alina a Dumitru şi Felicia care au donat-o – ce gest măreţ! – parohiei. Dar de mulți şi buni ani căsuța se afla în evidența instituției abilitate cu păstrarea şi conservarea monumentelor de arhitectură populară. Este bine că n-a ajuns la Muzeul satului bucovinean în aer liber de la Suceava pentru că a găsit utilitate nemaipomenită, chiar în acest sat bucşoian, unde a fost ridicată în urmă cu cel puţin două secole. Amenajarea interioară cuprinde un număr important de obiecte vechi ale tradiției și portului local popular, cu documente și fotografii de epocă, originale sau copii, deoarece așa cum zicea savantul şi istoricul Nicolae Iorga: „Fiecare loc pe pământ are o poveste a lui”.

După reconstrucţia şi intabularea acestei case unice în zonă, bucșoienii au donat, în număr mare, unele obiecte și lucruri de epocă dar și fiul preotului Crețu Nicolae din Gura Humorului a făcut unele donaţii. Preotul mai slujea uneori la Bucșoaia, după pensionare. Fiul său, ce fusese profesor de istorie şi murise în fragedă tinereţe, se numea Mihai.

Muzeul

Căsuţa a fost „mobilată” și umplută rapid, ținând cont că este alcătuită dintr-o singură cameră și o cămară. Astăzi ea arată ca un adevărat muzeu. În prezent este vizitat de multă lume precum şi de școlari dornici să descopere specificitatea acestei localități bucovinene de la confluența Suha – Moldova. Tot aici se realizează filmări interesante. Unii cântăreți de muzică populară din zonă şi grupurile lor găsesc aici un loc potrivit, inedit pentru cei mai mulţi.

În final putem spune pe bună dreptate că acest muzeu și-a atins scopul, iar generațiile viitoare vor afla şi vor vedea pe viu cum au trăit și muncit moșii și strămoșii noștri, fără să-și facă prea multe griji, lux sau pretenții peste măsură, dar trăind o viață sănătoasă, alimentație simplă și naturală iar credința puternică în Dumnezeu i-a ajutat pe toți să ajungă la frumoase vârste.

Capela şi centrul social

În primăvara anului 2015 s-a început construcția unei capele în partea nordică a bisericii, care va folosi ca paraclis pentru slujbele religioase din timpul săptămânii, în afară de sărbători și duminici, dar şi pentru toate serviciile funerare pentru cei trecuți la cele veşnice. Construcţia are următoarele dimensiuni: 18 m lungime, 8 m lăţime, cu frumoase bolţi şi un cerdac. Edificiul are menirea să întregească ansamblul arhitectonic, care în prezent sugerează alura unui complex mănăstiresc bine gospodărit. Este construită din plăci BCA şi beton, acoperită cu tablă tip Lindab cu ferestre luminoase și lucarne mănăstireşti. Este caldă şi primitoare iar Sf. Altar de mici dimensiuni 4,3 / 3,5 m te îndeamnă la rugăciune şi smerenie. Şi de data aceasta       pictura este executată de fii ai satului, pictorul Gelu Marian şi ajutorul său Flocea V. Gheorghe, într-o notă asemănătoare din punct de vedere cromatic cu pictura din biserica mamă, în stil bizantin. Catapeteasma şi mobilierul este executat de sculptorul Vasile Moisa din C-lung Moldovenesc. Ferestrele înalte au vitralii cu icoane imprimate pe sticla geamului, lumina exterioară dându-le farmec măreţie şi slavă.

Capela şi centrul social

La etaj s-a profitat de dimensiunile construcției şi s-a amenajat un centru social care folosește pentru diferite activităţi sociale, filantropice, caritabile, educative, dar şi misionare. Spațiul este bine compartimentat pentru activităţile specifice misiunii Bisericii, în condițiile zilelor noastre. O contribuție la edificarea acestei construcții, pe lângă bunii creștini din Bucşoaia, a avut-o și firma Betacons S.A. După noile lucrări din ultimii ani de la biserica mare, aceasta a fost resfințită ca de altfel și noua capelă sfințiă în data de 11 iunie 2017 de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Capela este închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel și Acoperâmântul Maicii Domnului.

În anul 2005 în cimitirul parohiei a fost construită o clopotniță înzestrată cu două clopote noi,  un adăpost pentru credincioși pentru vreme rea dar și o magazie pentru prapuri. Cimitirul parohial a fost extins cu 0,50 ha, a fost montat sistem de iluminat și sistem de supraveghere video. (Parohia Bucșoaia în istoria Bucovinei, prof.Ion Netea și pr. Pavel Goraș pag.59-75)