Slujitorii Bisericii Bucsoaia

Slujitorii bisericii Bucşoaia

De la zidirea mănăstirii Voroneţului, din 1488 nu posedăm prea multe nume de oameni. Aceştia se ocupau de întregul problemelor administrative şi sufleteşti din bazinul Suhei şi nu numai, pentru că în timp, domeniul mănăstiresc se îmbogăţeşte prin dări, cumpărări. În chestiunile administrative egumenul mai era ajutat de vechili şi dichii iar în cele sufleteşti de monahi, schimnici, sihaştri. Primul egumen a fost Efrem. Alte nume: Ghenadie (1490), Iosif (1546), Eftimie (1558), Efrem (1723), Nil (1728), Calistru ( 1754), Macarie (1756), Antonie (1763),  Macarie ( 1765-1781). La momentul începerii procesului de desfinţare a mănăstirii, Macarie fuge împreuna cu alţi sihaştri în Moldova, luând cu sine acte şi odoare. Este înlocuit de Inochentie (Enochentie), pentru perioada 1781-1784. Daca Macarie a ales calea bejeniei, Inochentie a fost expulzat de autorităţi. Aceeaşi soartă o au şi alţi stareţi din Humor, Solca, Suceviţa deoarece aceştia s-au manifestat vehement împotriva administrării averilor mănăstireşti de către statul austriac şi de desfiinţare a mănăstirilor .

Sunt cunoscuţi şi preoţi din perioada crudă a ocupaţiei ruse şi austriece ( 1772-1774), Mircăş de la Doroteia şi Miron Ciofu din Stulpicani, conform recensământului rusesc.

Bucşoaia. Primul preot de mir al parohiei Voroneţ de care aparţinea Bucşoaia şi Frasinul a fost Anton Repek (1777-1801). Date exacte se păstrează de la introducerea documentelor păstoreşti pentru botezuri, cununii, şi decese, condici de mare valoare astăzi. Conform cronicilor publicate (V. Diaconu, 2005-p.116-118) succesorii lui Repek au fost:

        • 1801-1804, Anton Nichitovici;
        • 1804-1844, Joann Karlowetzki ( după grafia timpului, dar probabil se numea Carol, Carloveţ);
        • 1844-1845, Elisei Andrievici ce era administrator parohial la Stulpicani;
        • 1845, doar pentru patru luni preotul Doroftei Băncescu, paroh la Mănăstirea Humorului păstoreşte ca administrator şi la Bucşoaia;
        • 1845-1847, Nicolae Bacinschi;
        • 1847-1864, Mihail Muntean, 1847, 25.03. – 20.11.1864. Păstoria acestuia are o valoare excepţională pentru sat. S-a ivit prilejul aducerii bisericii de la Capu Satului şi reclădirea ei aici, iar pr. Muntean s-a dedicat acestei sfinte lucrări trup şi suflet. Pentru a fi tot timpul prezent la lucrări s-a mutat definitiv de la Voroneţ la Bucşoaia. A tocmit cărăuși, tâmplari, dulgheri, zidari cu şi fără plată. A supravegheat înălţarea bisericii ca meșterul Manole din legendă.A iniţiat colecte pentru bani şi obiecte de cult astfel încât la sfinţire biserica era dotată ca şi cum ar fi existat de ani şi ani. Contribuţia sătenilor a fost decisivă iar satisfacția morală s-a ridicat la aceeași înălțime.Episcopul hotărî ca biserica să fie închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi spre cinstirea şi pomenirea cititorului său, preotul ce purta numele de Mihail. Numele se tălmăceşte ca „Puterea lui Dumnezeu” şi simbolizează conducătorul oştilor Cerului , primul şi cel mai mare din ceata Sfinţilor Arhangheli. 1864-1866, Ioan Turturean, administrator parohial în timpul când Bucşoaia se transforma în parohie de sine stătătoare şi se desparte definitiv de Voroneţ. Filialele sunt Frasin, Doroteia şi Plutoniţa.
        • 1866-1874, Grigorie Tomovici. Până la 1866 era preot şi la expozitura Voroneţ.
        • 1874-1875, Simeon Cobilanschi. A mai fost paroh la Buniţi şi la Gura Humorului. A păstorit la Bucşoaia în timp ce era paroh de Humor. Era un om de aleasă cultură. Publicase nuvela ,, Dumitru Stan” sub probabila influenţă a lui Slavici. A redactat prima gazetă românească pentru ţăranii bucovineni, ce se numea ,,Steluţa” în satul Corovia unde ajunge preot (1833-1884), un adevarat sfătuitor al ţăranilor.
        • 1875-1885, Casian de Tuşinschi;
        • 1885-1886, Dimitrie Popescu care era paroh de Gura Humorului;
        • 1886-1897, Amfilochie Bocca. Vestit preot, profesor şi inspector şcolar. A conceput a doua Cronică parohială;
        • 1897-1917, Dimitrie Popescul care era o fire bolnăvicioasă. De aceea între 1912-1916 a fost înlocuit de preotul ajutor Ioan Spânu care a construit casa parohială.
        • 1917, Gheorghe Ignătescu;
        • 1917-1919, din nou Ioan Spânu din Coşna;
        • 1919-1937, Adrian Boca ( n.1862-m1958) fiul preotului Amfilochie Bocca, a fost o personalitate complexă. A slujit biserica 50 de ani ca preot activ şi încă 20 de ani pensionar. A început la Capu Câmpului în anul 1897, a  continuat la Fundul Moldovei până în 1901 urmând ca profesor la seminar timp de zece ani (1902-1912). La Bucşoaia fiind este ales protopop în 1924 şi primeşte gradul de stavrofor în 1932. A obţinut titlul de cetăţean de onoare al comunei Doroteia pentru că în timpul Războiului Mondial s-a îngrijit de aprovizionarea populaţiei din regiune cu porumb.
        • Modest Lucan

          1937-1945, Modest Lucan (foto), un desăvârşit liturgist, predicator şi cântăreţ. A fost protopop de Humor. Acesta continua Cronica bisericii şi parohiei, începute de predecesorul său. Preotul şi soţia sa sunt îngropaţi în curtea bisericii .

        • 1945-1946, Ioan Tipa
        • Teodor Bodnariu, 1 iulie 1946 – 1 septembrie 1949. Se născuse la 12 septembrie 1909 în familia lui George şi Domnica Bodnariu din Lucăceştii Drăgoieştilor, alăturându-se celorlalţi cinci fraţi: Alexandru, Andrei, Vasile, Dumitru şi Ionică. Absolvă Facultatea de Teologie din Cernăuţi cu calificativ maxim, urmată de cursuri doctorale şi de filosofie. Se căsătoreşte în 1935 cu doamna Maria-Melania . Dacă preotul a avut fraţi, numai băieţi, urmaşii săi sunt două fete, Astrida, ce a fost un timp eminentă elevă a şcoii din Bucşoaia şi Monica, ambele cu frumoase şi demne familii.

Constantin Iacoban (foto) , 1 septembrie 1949 – 31 decembrie 1980. A văzut lumina zilei la 11 mai 1913 într-o familie de ţărani mijlocaşi cu șapte copii de la Satu Mare, comună din zona Rădăuți.

Constantin Iacoban

După absolvirea Facultăţii de teologie şi a Seminarului Clerical, timp în care a frecventat şi unele cursuri de filozofie, în 1936 preia funcţia de pedagog la Cernăuţi. După hirotonire, 28 martie 1937, a fost numit paroh la Buninți pe 1 aprilie, apoi la Dănila până la 1 septembrie 1949, timp de doisprezece ani. Decizia Ministerului Cultelor Nr. 24658 / din 2 august 1949 a fost promptă în a recunoaşte această mişcare de transfer. Se pare că la transferul său la Bucşoaia ar fi avut o oarecare contribuţie şi T. Huţan cu care era ceva rudă. Au avut şi disensiuni ce au culminat cu demisia lui T. Huţan din funcția de epitrop contabil. Pentru Iacoban a fost un fel de promovare acest transfer. Dănila era parohie de gradul al III-lea, pe când Bucşoaia de gradul I.  Întrucât reparaţiile capitale se făcuseră anterior, în timpul său se fac câteva reparaţii curente. Se introduce curent electric la biserică şi casa parohială după repetate intervenții, repararea fântânii, pietruirea uliței spre biserică. În septembrie 1959 la zece ani de păstorie a făcut un bilanț cuprinzător, consemnat în cronica bisericii arătând în final că din cele 300 de familii, 2/3 au avut contribuţii substanţiale anuale ce i-au dat posibilitatea să realizeze bugetul, adică salariul cântărețului, pălimarului, diferenţa pentru preot, cota de 10% pentru Mitropolie și Protoierie, asigurări, impozite, cărți, reviste etc.).

Un număr de aproximativ 20 de familii nu au contribuit defel.

În timpul său biblioteca parohiei a fost îmbogăţită cu numeroase cărţi și reviste, trădându-l ca mare bibliofil de carte religioasă, filozofică şi de artă. El însuşi scria recenzii şi alte materiale primite cu generozitate de Revista Mitropoliei, spre exemplu: „Ecumenism la Goethe”, „Contribuție la o Axiologie creștină”, Studii despre D. Cantemir, V. Pârvan, Dante Alighieri, 3 volume de „Predici” şi „Monografia parohiei Bucşoaia”. La inspecția din 22 octombrie 1964 părintele inspector T. Bodnariu propune pentru contribuţia valoroasă la toate conferinţele administrative ca parohul să fie distins de către I.P.S. Sf. Mitropolit dr. Iustin cu rangul onorific de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta brâu roşu şi cruce. Fusese notat la toate capitolele inspecţiei cu nota zece. În duminica lui 7 noiembrie 1971, în ajunul hramului, protopopul Valer Ghenghea i-a înmânat în cadrul slujbei soborului de preoți, distincţia de iconom stavrofor, ca recunoaștere a modului cum păstorise enoria.

În viaţă a avut parte și de momente de mare tristețe. La începutul comunizării i-au fost exmatriculaţi copiii din școală, reintegraţi după câțiva ani. Ion (n. 1938 ) este notar, Constantin (n. 1942) şi Doina (n. 1947), asistenţi medicali şi Elena (n. 1942), geamănă cu Constantin, profesoară reputată de geografie la Suceava.

La 12 iunie 1964 soţia moare după o lungă şi grea suferință, bolnavă de boala secolului, cancerul și, în aceeaşi perioadă, i se refuză publicarea monografiei la care lucrase cu mult sârg şi depusese o parte din sufletul său în paginile ei. Pe ultima pagină a manuscrisului monografiei, copiii şi alţi membri ai familiei, zdrobiţi de durere au mai găsit puterea să scrie cea din urmă însemnare,i-am spune necrolog: „Ca flacăra stinsă pe neașteptate s-a stins şi viața părintelui Constantin Iacoban, lăsând în grea întristare familia şi pe toţi cei ce l-au cunoscut. Fără veste inima sa a încetat să bată în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1981. A scris această monografie cu râvnă, dragoste şi pasiune iar în ultimele sale zile a făcut demersuri pentru tipărire, spre a face cât mai cunoscut acest loc din țară. Acum când mâna sa a lăsat pana pentru totdeauna, ne exprimăm convingerea că lucrarea va fi îmbunătăţită cu bunăvoinţă şi priceperea celor ce vor urma la Parohie ca și Cronica parohială, începută de părintele Adrian Boca şi continuată de succesori”. Urmează semnăturile.

Parcă, nu-i aşa?, am citit un testament religios-literar. De abia în anul 2003 şi-a văzut de acolo de Sus visul împlinit. În Buletinul Oficial al Patriarhiei lucrarea a apărut sub îngrijirea prof. dr. Constantin Drăguşin, cu o prefaţă semnată Prof. dr. doc. I. C. Chiţimia. La realizarea sa şi-au dat concursul prof. dr. Livia Stefan, fiica fostului director al şcolii din Doroteia, scriitoarea şi pictorița Felicia Crişan – Marinca, fostă elevă de la Bucșoaia din timpul războiului şi Liviu Gemănaru, tehnician silvic de la ocolul silvic Frasin. Fiind un om al cărților, mult timp și-l petrecea în biblioteca din cancelaria parohiei.

Poate şi din acest motiv nu prea comunica. Unii parohieni îl vedeau ursuz, alții irascibil, cuvintele sale din conversație erau aspre, cu un singur sens, nu folosea vorbe ocolitoare care să sugereze sensuri multiple. Era un om de modă veche. Pentru orice situație creată lucrurile trebuiau rezolvate întocmai şi la timp. Și fiindcă în anii „democraţiei populare” problemele nu se rezolvau imediat, mai ales dacă acestea priveau parohia, părintele adeseori recurgea la reclamații. Sesiza Trustul de Extracție Moinești din cauza maşinilor de la sonde; IRE, asupra modului cum s-a efectuat instalația electrică, modul privind instalarea telefonului la parohie, nerespectarea primirii cotei de gaz lampant (1954) pentru biserică, împotriva imixtiunii parohului de Frasin în această parohie s.a. Se simţea marginalizat și privat de drepturi cotidiene. Într-adevăr era șicanat de puterea locală de atunci.

Dumitru Pozariuc

Dumitru Puzariuc (foto), 1981-1989. La începutul anului 1981 poposeşte în sat un tânăr preot brunet, voinic, uşor rotofei, cu un zâmbet pe sub mustața-i groasă şi neagră ca pana corbului.

Haina neagră i se potrivea de minune. Convorbea dezinvolt în chestiuni teologice şi probleme intelectuale de cultură. I se întrezărea o carieră promițătoare. A păstorit peste 8 ani. Așteptările enoriașilor erau foarte mari și imediate, în mod special cele pe plan administrativ, legate de reparațiile capitale ale bisericii.

A reușit să rezolve doar problemele urgente, urmând ca restul să se înfăptuiască abia după anul 1989.

Soţia sa, doamna Cristina o vrednică de laudă învățătoare la Frasin şi Câmpulung trece prea repede în rândul celor Drepți, iar preotul afectat de această dramă se retrage în tăcere şi rugăciune. Secătuit de suferință şi lipsit de putere se pensionează. După ce a plecat de la Bucşoaia a slujit la Moldova Suliţa și ocazional la Câmpulung. În solul fertil al familiei a fost sădit însă o certitudine, fiul Cristinei și al lui Dumitru, copil inteligent, fiu ascultător și bărbat cu studii universitare.

Pavel Goraş, din 1989 încoace. S-a născut la 29 februarie 1960 în Moldoviţa, nume ce aminteşte de un măreț obiectiv religios şi de artă monumentală feudală din vechea Vatră a Moldoviței. Și ziua nașterii este deosebită, 29 februarie, se repetă doar la 4 ani, când se cinstește Cuviosul Ioan Casian.

Pavel a văzut lumina zilei în casa pădurarului Ioan Goraş, unde alături de cei cinci fraţi a fost deprins cu lucrul în casa părintească, învățând astfel să pună preț pe timp, pe lectura cărţilor și pe rodul muncii din gospodărie. În această vrednică familie doi copii au ales calea preoției, Pavel şi Aurel.

Pavel Goras

În timpul liceului își află vocaţia și, pregătindu-se asiduu, este admis la Institutul Teologic din Sibiu pe care, pentru absolvire și licență susţine lucrarea „Drepturile şi îndatoririle clerului, după sfintele canoane” ce a avut loc în vara anului 1986.

Se căsătorește cu Anfineta Moțoc, azi consilier la compartimentul contabilitate, taxe şi impozite de la primăria oraşului Frasin. În acelaşi an este hirotonit pe seama parohiei Moldova Suliţa (Lucina). Din această binecuvântată căsătorie rezultă copiii Andrei, teolog şi informatician,astăzi preot slujitor la același sfânt altar, Andreea cadru didactic în orașul Iași și Ana, inginer la compartimentul urbanism de la aceeași primărie.

Ştiindu-se că este un preot de ispravă, în anul 1989 este adus la parohia Bucşoaia cu scopul declarat de a demara lucrări importante de restaurare şi renovare la biserică. Aici, la Bucşoaia activitatea pastorală s-a împletit în armonie cu lucrarea Domnului de îmbunătăţire a aspectului Casei Sale şi a celorlalte spații ce țin de biserică. Și, ca întotdeauna în astfel de cazuri, prin iniţiativa parohului condus de Sus și cu multă muncă şi jertfă din partea parohienilor s-a realizat ceea ce se vede şi urmează să enumerăm mai jos:

  • Renovarea bisericii se încheie în trei ani. La resfinţirea din 1993 participă un mare sobor de preoţi în frunte cu I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor în faţa
  • numeroşilor credincioşi din localitate și împrejurimi, mai ales de pe Valea Suhei.
  • S-a construit un încăpător prăznicar într-o arhitectură tradițională cu cerdac având o sală cu aproape 200 de locuri, bucătărie, grup sanitar şi magazie, terminat în anul 2004.
  • Tot în curtea bisericii a fost strămutată o casă bătrânească ce a devenit muzeul parohiei şi al satului. Fosta proprietate a fost donată de Elena-Alina a lui Dumitru și Felicia Venin în anul 2012 și restaurată cu sprijinul credincioşilor locali.
  • S-a continuat renovarea bisericii. Se aplică acoperiş tip Lindab, şi este înlocuit mobilierul cu altul sculptat, se izolează pereții exteriori, iar fațada este refăcută în totalitate. În partea de nord al altarului se construieşte o absidă pentru spovedania credincioşilor, instalaţia termică este refăcută și utilată cu o centrală termică de mare randament.
  • În cimitir s-a construit o clopotniţă dotată cu două clopote noi şi un adăpost pentru vreme rea.
  • Cimitirul a fost lărgit cu 0,5 ha și a fost înzestrat cu toate utilitățile: apă curentă, lumină electrică, supraveghere video permanentă.
  • În timpul din urmă s-a construit o clădire spaţioasă în partea nordică a curții de la biserică. Va cuprinde o capelă care în prezent se pictează, iar la etaj un centru social.
  • Urmează montarea iconostasului,a stranelor, se lucrează la instalația termică şi cea sanitară. Toate lucrările se apropie de sfârșit inclusiv cele de pictură, iar în anul 2017 acest obiectiv religios a fost sfințit şi închinat Sf. Apostoli Petru şi Pavel și Acoperământul Maicii Domnului.

Nici una din aceste lucrări nu s-ar fi realizat fără iniţiativa parohului şi sprijinul bunilor enoriaşi din Bucşoaia, aflați în paza Domnului. Nu poate fi încheiat acest microportret al parohului Pavel Goraș fără a-i fi prezentată, de asemenea pe scurt, activitatea cea mai importantă, menirea sa de om al Bisericii. S-a străduit să slujească potrivit vocaţiei preoţeşti pentru hrănirea spirituală a credincioşilor încredinţaţi de biserică. A reluat un vechi obicei de a vizita credincioșii în zile de sărbătoare, de a fi prezent în mijlocul familiilor ori de câte ori este nevoie sau este invitat. Perseverează cu succes în a asigura o participare cu regularitate și, mai cu seamă, activă a credincioșilor la sfintele slujbe ale Bisericii noastre strămoșești.

De la reintroducerea obiectului Religia în şcoli este profesor la şcoala gimnazială de la Bucşoaia, pregătindu-i pe elevi pentru a-i avea alături de biserică şi astăzi şi mâine. Un cabinet funcţional de religie a fost amenajat într-o sală de clasă cu un mare număr de icoane procurate cu ajutorul unui generos sponsor, Gică Tătar. Multe din aceste icoane se află astăzi expuse la biserică.

Pentru multele sale merite a fost onorat cu titlul de iconom stavrofor, iar între anii 2006 și 2014 a fost ales membru în Consistoriul Mitropolitan Iaşi. Iată cum prin toate aceste lucrări ale Domnului obține putere, nădejde şi bucurie în suflet, fiind întotdeauna preocupat de îmbinarea concordantă a Sf. Altar cu slujba pastorală, amvonul şi munca administrativă, şcoala şi biserica, slujba liturgică şi viaţa reală a credincioşilor enoriei Bucşoaia, cu toate preocupările lor demne de laudă. Continuă cu îndârjire, drămuindu-și timpul între biserică şi munca administrativă, să citească din cărţile sfinte şi să pună mâna pe lopată, să observe oamenii şi să ia atitudine împotriva neregulilor, să stea de vorbă cu toţi credincioşii şi să le dea sfaturi utile, să se cufunde în meditație sau să fie prietenul de suflet al celor sănătoşi, ai suferinzilor şi îndureraților. Cuvintele însă ne sunt puţine şi sărace în a-l caracteriza pe părintele de suflete Pavel Goraş, Domnul să-l aibă în pază şi să slujească parohia încă mulţi ani de aici încolo.

Andrei Bogdan Goraş

Asigurarea continuităţii la această parohie se va realiza într-un mod fericit, de pr. Andrei Bogdan Goraş.
Din copiii părintelui Pavel şi ai Anfinetei, pe numele lor Andrei, Andreea şi Ana, primul a ales calea anevoioasă pe care a păşit şi  tatăl său, cea a mângâierii sufletelor credincioşilor aflaţi în nevoinţă şi nu numai a acestora. Andrei s-a născut la 20 aprilie 1987 şi a copilărit alături de fraţii săi la Bucşoaia . După absolvirea clasei de matematică-informatică de la liceul humorean, urmează în paralel Facultatea de Informatică „ Lucian Blaga” şi cea de Teologie „ Andrei Şaguna”, ambele din Sibiu, urmate și de masterate. În vara anului 2016 teologul primeşte tainele căsătoriei şi preoţiei. Este hirotonit de I.P.S. Pimen la 20 iulie 2016 şi este urmaşul de fapt al tatălui său.